Vă invită să trăiți o experiență memorabilă alături de familie în mijlocul naturii!
Cine poate participa: Copiii cu deficiențe de auz (de la grădiniță până la clasa a 8-a) – posesori de implant cohlear, de proteze auditive sau nu, împreună cu familia lor (părinții, frații și surorile, chiar dacă sunt auzitori).
Ne vom cunoaște și vom trăi diferite experiențe comune.
Ce vom face:
– Ne vom juca și vom găti împreună în laboratorul de patiserie.
– Exerciții de logopedie.
– Excursii, competiții și jocuri de echipă (chiar și cu părinții).
– Vom învăța să “meștesugim” tradițional (să împletim, să cioplim, să țesem, etc).
– Vom picta pe sticlă.
– Vom învăța să “Supraviețuim” cu “Survivor Bivolărie”.
– Vom face multe excursii și vizite surpriză.
– Ateliere de limba semnelor.
Întâlniri cu medici ORL și audiologi.
– Întâlniri cu specialiști implantologi, logopezi și de Limba Semnelor Romane.
Si vom face foc de tabăra, discotecă și multe, multe alte activități care să vă bucure.
Siguranța și confortul sunt pe primul plan!
- Toate activitățile se vor desfășura în perimetrul Liceului Bivolărie (care are o foarte bună reputație).
- Toate activitațile vor fi coordonate, derulate și supravegheate de specialiști cu experiență în lucru cu copiii cu deficiențe de auz.
Pe toata durata școlii de vară vom avea asigurată asistența medicală oferită de un medic și patru asistente medicale.
Unde vom trăi aceasta experiență?
Liceul Tehnologic Bivolărie (https://www.ltsb.ro/ro/), situat într-o zonă de vis a României (județul Suceava în apropierea Mânăstirii Putna) este practic prima Instituție dedicată Surzilor din România. A fost inființată în anul 1908 la Cernăuți. Dispune de toate facilitățile necesare: săli de clasă, cantină, dormitoare, terenuri de sport (indoor și outdoor), cabinete medicale, cabinete de logopedie, sistem de supraveghere cu camere, capelă școlară, fermă, seră. De asemenea, dispune de personal calificat și experimentat în lucru cu persoanele cu deficiențe de auz.
În apropiere se află numeroase obiective turistice: Putna, Sucevița, Marginea, Voroneț, Moldovița; pe unele le vom vizita (Putna, chilia lui Daniil Sihastru, călătoria cu mocănița, Via Transilvanica).
Costul taberei: 600 lei/ persoană/ pentru întreaga perioadă.
În aceast cost sunt incluse:
- Cazare și 3 mese pe zi.
- Lecții, ateliere, activităti sportive.
- Activități de logopedie.
- Lecții de Limba Semnelor Române.
- Consult medical de specialitate ORL și audiologie.
- Excursii ale unor puncte de interes turistic din zonă.
- Toate materialele necesare pentru tabără.
Daca vrei să participi te rugăm să completezi formularul: https://forms.gle/Tezn5E4ezAdCGaWZ8
Pentru mai multe informații: 0720045225 Anamaria BRAȘOV.