Urmare a demersului efectuat de asociația noastră, CNAS ne-a comunicat situația potențialilor beneficiari ai programului de înlocuire a procesoarelor de sunet, precum și a fondurilor alocate în 2018, distribuția acestora pe centrele de implant si propunerile de alocare bugetara pentru 2019. În cazul mun. București, datele sunt centralizate la nivelul Casei de Asigurări de Sănătate a mun. București, de la care am solicitat deja situația distinctă pe centrele de implant. Remarcăm faptul că numărul real de potențiali beneficiari ai înlocuirii procesoarelor de sunet este de peste 400 de pacienți, iar datele comunicate de CNAS privesc doar pacienții implantați prin programul…
Author: Cosmin Brasov
Asociația noastră a fost invitată să participe și anul viitor în tabăra “European Friendship Week” ce va fi organizată de “The Ear Foundation” în parteneriat cu EURO-CIU(European Association of Cochlear Implant Users) în perioada 21-27 iulie 2019. În tabără vor participa echipe din țările Uniunii Europene, reprezentate în EURO-CIU, fiecare echipă fiind compusă dintr-un team leader si 4-6 copii/adolescenți purtători de implant cohlear cu o vârstă cuprinsă între 11-17 ani. Având în vedere interesul tot mai mare pentru această tabără, Consiliul Director a decis următoarele: au prioritate copiii/adolescenții cu implant cohlear cu o vârstă între 11-17 ani care nu au…
Asociatia „Ascultă Viața!” va organiza o nouă tabără de iarnă pentru persoane purtătoare de implant cohlear în perioada 3-10 februarie 2019 la complexul Sarra Vank din Arieșeni Conditii: – preturi ptr cazare în vila Sarra Vank : 130 lei/camera dubla, 150 lei/camera tripla, 170 lei/camera cu 4 locuri, 200 lei/apartament – preturi ptr cazare în pensiunea Valea Brazilor sunt: 100 lei/camera dubla,120 lei/camera tripla Pensiunea Valea Brazilor este situata la aprox. 200m de complexul Sarra Vank: https://www.turistinfo.ro/arieseni/cazare-arieseni/pensiunea_valea_brazilor-c73293.html Toate preturile pentru cazare sunt per noapte! – pret masa: 65 lei/zi/pers. – copiii intre 3 si 9 ani platesc 30lei/masa/zi – înscrierile…
Copiii cerinte educationale speciale, incadrati intr-un grad de handicap, infectaţi cu HIV sau bolnavi de SIDA, beneficiaza de majorarea cu 50% a alocatiei de hrana si drepturilor aferente rechizitelor scolare, a cazarmamentului, a imbracamintei si incaltamintei. Descarca actiune instanta: model actiune Bursa de Hrana majorata cu 50% Descarca sentinta: http://ascultaviata.ro/wp-content/uploads/2018/09/sentinta-majorare-50..pdf
http://euro-ciu.cmail20.com/t/ViewEmail/r/34883525CF3332152540EF23F30FEDED/269E115AF13E5F3533C48669A65BFAC1
Astazi, 31.05.2018, s-a publicat in Monitorul Oficial Ordinul CNAS nr. 932/17.05.2018 prin care s-a introdus in Programul national de tratament al surditatii prin proteze implantabile posibilitatea inlocuirii procesoarelor de sunet. Desi numarul de procesoare de sunet bugetate pentru acest an este de doar 45 de buc, foarte putin daca ne raportam la numarul de pacienti ce necesita schimbarea procesorului, avem in sfarsit un prim pas spre o stare de normalitate. Criteriile de eligibilitate: a) procesor de sunet (partea externă) care a împlinit 7 ani de funcționare (de la data activării), este deteriorat fizic și nu mai asigură parametrii optimi de funcționare,…
Asociatia persoanelor cu deficiente de auz “Asculta Viata!” va organiza in perioada 18-24 august 2018 la Vicovu de Sus in jud. Suceava, tabara nationala pentru persoanele purtatoare de implant cohlear si familiile acestora. Programul taberei va include activitati pentru copii, prezentari de catre distributorii de implanturi cohleare, specialisti in reabilitare, vizite la Cetatea Sucevei si Manastirea Putna. Costul taberei este de 500 de lei/persoana. Pentru mai multe detalii va rugam sa o contactati pe dna Anamaria Brasov, 0720.045.225 Pentru inscrieri, va rugam sa completati formularul online: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSf5VMpA_RMSVPwDzJwJHQZSe-uyKQq38Iu4Gwb3EN4pbj4xEA/viewform
Asociatia similara din Finlanda organizeaza in perioada 29.07-01.08.2018 tabara de vara pentru copii purtatori de implant cohlear si familiile acestora. Mai multe informatii gasiti in pliantul de prezentare al acestui eveniment: Piispala_2018 Recomandam ca cel putin unul dintre membrii familiei sa cunoasca limba engleza. Inscrierile se fac prin email pe adresa petra.paloposki2@gmail.com si in cc asociatiaascultaviata@gmail.com
Asociația „Ascultă Viața!” în parteneriat cu Asociația Hip Tep și Cochlear România va organiza în cursul anului 2018 un număr de 3 tabere de hipoterapie pentru copiii hipoacuzici purtători de implant cohlear. Cele trei perioade disponibile sunt 1-6.07.2018, 21-26.07.2018 și 19-24.08.2018, în funcție de numărul solicitărilor, urmând să fie organizate două sau trei tabere. Numărul de locuri pentru fiecare tabără este limitat, respectiv între 12 și 15 copii. Cazarea va fi la Casa Helvetica din Aiud, iar activitățile pentru copii vor avea loc la complexul hipic al Asociației Hip Tep din com. Rădești, sat Leorinț. Costuri: cazare in regim demipensiune(mic…
Asociatia “Asculta Viata!” a fost invitata sa participe si in editia de anul acesta a European Friendship Week, ce va fi organizata de Fundatia Urechii/The Ear Foundation in perioada 22-28 iulie 2019 in Marea Britanie. Echipa va fi compusa dintr-un adult, in persoana dlui Adrian Mocanu si 4-6 adolescenti intre 11 si 16 ani. Costurile de participare vor fi suportate de catre persoanele inscrise si sunt de: 1300 lire sterline ptr echipa din 4 membri 1600 lire sterline ptr echipa din 5 membri 1900 lire sterline ptr echipa din 6 membri Costurile de transport cu avionul pe ruta Bucuresti-Leeds vor…