„Sufrageria verde”
Proiect de amenajare a parcului Liceului Tehnologic Special Bivolărie
Liceul Tehnologic Special Bivolărie este o instituție de învățământ special din România, situată în orașul Vicovu de Sus, județul Suceava, care școlarizează elevi deficienți de auz provenind din 13 județe ale țării și din Republica Moldova. Vârsta copiilor este cuprinsă între 3 – 19 ani, acoperind ciclurile de învățământ: preșcolar, primar, gimnazial, liceal și profesional.
În perioada aprilie-septembrie 2019, la Liceul Tehnologic Special Bivolărie, s-a derulat proiectul „Sufrageria verde”, finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România, prin programul Spații verzi – componenta Spații verzi urbane. Solicitarea pentru finanțare a fost depusă de Asociația Națională a Persoanelor cu Deficiențe de Auz din România „Ascultă Viața”, iar proiectul a avut drept scop amenajarea și reabilitarea parcului din incinta liceului. Obiectivele vizate au fost obținerea unui spațiu în aer liber cu valențe estetice, terapeutice și educative pentru elevii deficienți de auz; susținerea educației ecologice, a unui stil de viață sănătos și a respectului pentru mediu; formarea competențelor de comunicare și cooperare în acțiuni de voluntariat. Beneficiarii acestui proiect sunt cei 150 de elevi cu deficiențe de auz, cadrele didacice și celelalte categorii de personal al unității, elevii de la școlile partenere, părinții și comunitatea.
Bugetul total al proiectului a fost de 10.925 lei, din care contribuția Fundației pentru Parteneriat – 8.968,50 lei, iar contribuția Asociației Naționale a Persoanelor cu Deficiențe de Auz din România- Ascultă Viața – 1.956,50 lei. Prin intermediul voluntarilor – elevi și angajați ai Liceului Tehnologic Special Bivolărie – au fost plantați de 87 de puieți, arbuști și flori, spațiul amenajat ocupând o suprafață de 1.382,52 m2. Pe lângă activitățile de prezentare/ mediatizare și cele de amenajare a parcului, proiectul a cuprins și activități de educație ecologică precum „Gândesc verde, gândesc curat”, “Gândește verde, trăiește verde”, “Reciclați, nu aruncați”, “Garda de mediu în acțiune” urmate de activități de întreținere a plantelor.
Rezultatele așteptate au fost atinse prin activitățile de informare, de ecologizare, de plantare a puieților, arbuștilor și florilor, de îngrijire a acestora, dar și prin activitățile din cadrul Școlii de vară pentru copii hipoacuzici purtători de implant cohlear, organizată de Asociația „Asculă Viața” în parteneriat cu Liceul Tehnologic Special Bivolărie, în perioada 19-23 august. Spațiul amenajat constituie atât pentru elevii deficienți de auz cât și pentru părinții acestora o oază de recreere și îmbină cu succes activitățile ecologice cu cele ludice.
Acestea exprimă exclusiv opinia beneficiarului, iar Fundația pentru Parteneriat și MOL România nu pot fi făcuți în nici un fel răspunzători de felul în care se folosesc informațiile cuprinse în acest articol.
articol